Miere de sparcetă de la stupina din Bozieni — cumpără în Moldova

Mierea de sparcetă e deschisă la culoare, aproape străvezie, cu un reflex rozaliu când o ții în lumină și cu miros de floare — cel mai aproape de trandafir. Se strânge de pe sparcetă, o iarbă furajeră care înflorește la noi în mai și în prima jumătate a lui iunie. Soiul e rar: sparceta nu crește pe orice câmp și nu în fiecare sezon, așa că nici mierea asta nu se face în fiecare an.

auriu deschis, cu nuanță rozalie

140–175 lei pentru 1 kg

borcan 0,5 l ≈0,7 kg — 100–120 lei
borcan 1 l ≈1,4 kg — 195–245 lei
borcan 3 l ≈4,3 kg — 560–700 lei

Comandă pe WhatsApp Sună

Culoare

auriu deschis, cu nuanță rozalie

Gust

blând, cu notă de trandafir și ierburi

Cristalizare

cristalizează în 2–4 luni, cristale albe fine

Când extragem

extracție — mai–iunie, înflorirea sparcetei

Sparceta e o iarbă scundă, cu inflorescențe ca niște lumânări roz. Se seamănă pentru hrana animalelor și ca să se odihnească pământul. Când nimerește un asemenea câmp lângă stupină, albina merge la el cu poftă: nectarul e des, culesul e uniform, iar ramele se îngreunează văzând cu ochii de la o zi la alta. Noi stăm în satul Bozieni, raionul Hîncești — zona Codrilor: dumbrăvi, coaste, iar între ele câmpuri. Sparcetă avem pe aici, dar nu tot timpul: o vară o ai, alta câmpul e deja arat și pus sub altă cultură.

Proaspătă, abia luată de la centrifugă, curge ca o panglică deschisă — culoare de pai, iar dacă ridici borcanul în lumină, pe margine se vede un reflex rozaliu. Mirosul nu e „de miere” în sensul obișnuit: miroase a floare, are și o notă de iarbă, și o simți încă înainte de a deschide borcanul până la capăt. În gură e moale, uniformă, fără ascuțime și fără amăreală la sfârșit. Oamenii gustă și uneori zic: „parcă nu-i dulce”. Dulceața e acolo, doar că nu lovește în limbă cum face cea de floarea-soarelui.

Prin ce se deosebește de alte soiuri

Lângă salcâm, sparceta e ceva mai densă și mai plină; lângă tei — mai deschisă și mai liniștită la miros. Dar deosebirea principală nu se vede îndată, ci peste vreo două luni. Salcâmul poate sta lichid un an și mai bine, teiul se zaharisește cu bob mare, floarea-soarelui — repede și aproape ca piatra. Sparceta se zaharisește în două–patru luni și o face frumos: bob mărunt, alb sau alb-cremos, care se taie cu lingura ca untul rece.

Și gustul e al lui. Mierea de hrișcă e grea, cu amăreală; cea de floarea-soarelui are o dulceață tăioasă, directă. Sparceta e moale și uniformă, cu final scurt, nu zgârie gâtul. O iau mai des familiile care mănâncă miere puțin câte puțin și nu se împacă cu soiurile tari.

Cum îți dai seama că ai în față sparcetă adevărată

Întâi — culoarea și mirosul. Deschisă, cu reflex rozaliu în lumină, miroase a floare, nu doar a „dulce”. Al doilea — cum se poartă iarna. Până în februarie–martie sparceta e obligată să fie zaharisită, albă și densă. Dacă primăvara ți se oferă „sparcetă” lichidă, ori nu-i sparcetă, ori mierea a fost încălzită ca să-și recapete aspectul de marfă.

Al treilea — o probă simplă, cu mâna. Freacă o picătură între degete: mierea adevărată se absoarbe, după sirop rămâne o peliculă lipicioasă. Și mai miroase o dată la căldura camerei: la mierea încălzită aroma pleacă prima, rămâne dulceața goală și un iz ușor de caramel — adică dispare exact mirosul pentru care se ia acest soi.

Cum se păstrează și ce faci dacă s-a zaharisit

Sticlă, capac strâns, dulap întunecos. Temperatura camerei sau ceva mai răcoare, fără umezeală. La frigider nu o pune — acolo e umed, iar mierea trage în ea mirosurile a tot ce stă alături. Nu o ține lângă aragaz și nici pe pervaz: la soare aroma se duce într-o săptămână-două și rămâne o miere deschisă obișnuită, fără chip.

S-a zaharisit — asta e normal, nu e stricată. Dimpotrivă: sparceta zaharisită e mai comodă — e densă, albă, nu curge de pe cuțit și se întinde bine. Dacă totuși o vrei lichidă, pune borcanul în apă caldă, nu mai fierbinte de patruzeci de grade, și așteaptă. Apa clocotită și cuptorul cu microunde omoară exact ceea ce cauți la mierea asta — mirosul.

Cu ce se mănâncă și cui i se potrivește

E bună acolo unde un soi puternic ar acoperi totul: la ceai, la brânză de vaci, la iaurt, pe pâine albă cu unt. Zaharisită, albă, arată frumos pe un platou cu brânză și nuci. În aluat e păcat să o pui — la căldură aroma florală pleacă prima; pentru copt ia o miere mai simplă.

Se potrivește celor care caută un soi blând, nu tare, și cărora nu le plac gusturile ascuțite. Și ca dar: un borcan de miere deschisă, aproape albă, zaharisită, arată frumos de la sine, nu trebuie explicat nimic.

Când extragem și de ce nu se face în fiecare an

Sparceta înflorește în mai și la începutul lui iunie. Extragem imediat după floare, într-o centrifugare separată, ca să nu intre în ea miere polifloră și de rapiță. De aceea și cantitatea e mică: luăm doar ramele care s-au umplut în aceste trei-patru săptămâni.

Lipsește din două motive. Primul — câmpul: sparceta se ține doi-trei ani, apoi se ară și se pune altă cultură, iar cel mai apropiat masiv poate ajunge prea departe de stupină. Al doilea — vremea: un mai rece sau ploios și floarea trece fără cules. De aceea nu promitem niciodată sparcetă din timp — dacă e sau nu în sezonul acesta se vede abia spre sfârșitul lui iunie.

Ce este scris pe borcan

Denumire	Miere naturală de flori
Compoziție	100 % miere naturală, fără adaosuri
Țara de origine	Republica Moldova, satul Bozieni, raionul Hîncești
Producător	prisacă privată, Vladimir Anișcenco
Masa netă	indicată pe borcan (0,7 / 1,4 / 4,3 kg)
Data extracției	indicată pe eticheta fiecărui borcan
Termen de valabilitate	2 ani de la extracție, la păstrare corectă
Păstrare	la temperatura de până la +20 °C, la întuneric, în ambalaj închis
Alergeni	produs apicol; copiilor sub 1 an nu li se dă miere

Informația completă se transmite odată cu marfa, pe etichetă. Dacă vă trebuie act veterinar-sanitar pentru partidă — spuneți înainte de comandă.

Întrebări frecvente

Mierea s-a albit și s-a întărit — s-a stricat?

Nu, e cristalizarea obișnuită; la sparcetă vine la două–patru luni după extragere. Bobul e mărunt, culoarea devine albă sau cremoasă. Se mănâncă la fel, gustul și mirosul rămân. Aspectul lichid se întoarce dacă o încălzești în apă caldă, dar aroma slăbește după asta.

Chiar miroase a trandafir?

Miroase a floare, iar cei mai mulți oameni descriu mirosul acesta ca fiind de trandafir. Unii simt mai degrabă o notă de iarbă și de miere. Aroma e cea mai puternică în primele luni după extragere, apoi se face mai discretă, dar nu dispare.

Cât se păstrează?

În sticlă, într-un dulap întunecos și uscat, mierea stă ani întregi și nu se strică. Dar caracterul de soi se ține cam un an: aroma pleacă încet, gustul devine mai uniform și mai simplu. Sparceta e bine să fie mâncată într-un sezon-două, fără să pui borcanul deoparte „pentru mai târziu”.

Cu ce e mai bună sparceta decât mierea de salcâm?

Nu e mai bună, e alta. Salcâmul e mai deschis la culoare, stă lichid mai mult și are un gust mai neutru. Sparceta e mai aromată, cu notă florală, și se zaharisește în bob mărunt și alb. Cine ține ca mierea să nu se îngroașe ia salcâm; cine ține la miros — sparcetă.

Aveți sparcetă acum?

Depinde de sezon: într-un an nu e deloc, iar într-unul bun se termină înaintea celorlalte soiuri. Sunați — vă spun direct dacă este sau nu și cât a mai rămas. Mierea o extrag singur, între stupină și borcan nu e niciun intermediar.